Andrei Ștefan

Numele meu este Ștefan Andrei, provin dintr-o familie creștin-ortodoxă și am fost născut și crescut în București. Familia în care am crescut a fost una cu venituri medii, ca multe altele, dar am avut o copilărie frumoasă alături de doi frați și o soră. Până la vârsta de 11 ani am fost un copil normal, cu respect față de Dumnezeu și cu note bune la școală. Părinții mei fiind mai mult plecați la muncă, eu și frații mei am fost crescuți preponderent de bunici.

Când aveam 10 sau 11 ani am aflat că tatăl meu o înșelase pe mama mea, lucruD care m-a bulversat și parcă i-a scăzut brusc tatei autoritatea, în ochii mei. La 12 ani m-am îmbătat prima oară și am început să fumez. Claudiu, fratele meu mai mare, începuse deja să consume droguri, mai ales heroină. La vârsta de 13 ani mi-am injectat și eu heroină, împreună cu el și cu alți doi prieteni.

Au urmat 13 ani de dependență: heroină, alcool, metadonă, marijuana, terminam cu una pentru a începe cu alta, plus ketamină, amfetamină, LSD în mod ocazional. Nu a trecut mult timp și fratele nostru mai mic a început să consume și el droguri. Când aveam 20 de ani, părinții noștri deja divorțaseră, eu renunțasem la școală și aveam un comportament destul de antisocial. Mirajul heroinei mă prinsese foarte tare și era ceva fără de care nu mai puteam trăi. Începusem să fur, să înșel, să fac orice îmi stătea în putere pentru a putea face rost de bani de droguri. Nu vedeam și nu simțeam că am vreun motiv real pentru a trăi decât atunci când mă drogam. Însă aceste trăiri veneau cu un cost foarte mare: sănătate, educație, bani, libertate, iar pentru mulți dintre prietenii mei, chiar și viața. Pentru a-mi susține dependența, am început să vând marijuana, iar cu banii de acolo îmi cumpăram heroină.

La un moment dat mi-a venit gândul de a mă lăsa de heroină, banii din vânzarea de marijuana erau mulți și începusem să duc o viață extravagantă. Cluburi, petreceri, călătorii în țări străine, bineînțeles întreținute de alcool, cocaină sau amfetamină. Credeam că dacă plec din țară o perioadă, voi termina cu consumul de heroină, așa că am plecat în Spania pentru o vreme, cu o cantitate mare de metadonă (pentru detox) combinate cu alcool și iarbă.

Eram prins în lanțurile consumului, eram total subjugat substanțelor și trebuia să-i dau corpului ce cere. Nu conta ca era heroină, cocaină, alcool sau alte droguri, atâta timp cât mă drogam. Încercam tot mai tare să scap de heroină, deși îmi plăcea cel mai mult. Presiunea anturajului și costurile cu care venea o impuneau. Au urmat centre de dezintoxicare, psihologi, tratamente, toate însă fără prea mare efect. Am plecat iar din țară pentru a mă lăsa, însă cum am revenit, direct de la aeroport am mers să îmi iau heroină.

Între timp, fratele meu mai mic fusese arestat pentru trafic de droguri. Vânduse heroină, deci la vârsta de 20 de ani a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu executare — o veste șoc, care ne-a făcut să ne gândim bine la ce vom face, dar după câteva ore am mers iar la marfă. Eram într-o situație fără scăpare. Deși încercam tot felul de lucruri pentru a ne lăsa (atât eu cât și fratele meu mai mare), nimic nu mergea. Vindeam marijuana și consumam heroină. Dormeam pe un pat sub a cărui saltea erau zeci de seringi folosite. Mama și tata erau la pământ, nimeni nu și-ar dori destinul acesta pentru copiii săi.

În 2012, din cauza datoriilor mari față de cel care îmi dădea iarba pentru vânzare, am întrerupt legătura cu el. Izvorul meu de bani secase, iar ce a urmat a fost cel mai greu an. Neavând bani de droguri, stările de sevraj erau frecvente și grele. Devenisem dependent și de diazepam. Claudiu (fratele meu mai mare) a ales să plece din țară, în încercarea de a ne separa drumurile. Deși ne înțelegeam foarte bine, tot ce făceam împreună era să ne drogăm.

A urmat o perioadă în care am început să caut lucrurile spirituale. Luam tratament cu metadonă (substitut al heroinei) de la spital. Începusem să consum droguri psihedelice în diferite situații, combinate cu ședințe de spiritism și meditație. Era felul meu în care încercam să caut divinitatea, însă fără prea mare succes. În ședințele de meditații, stările erau induse de droguri sau de cel care conducea meditația. Te simțeai parcă împins să simți ceva.

În schimb, mie mi-era tot mai rău, fizic și mental. Vândusem tot din casă, bani nu mai erau. Decid să mă internez la dezintoxicare, mă gândeam că mă pot pune pe picioare o perioadă. Acolo, aceeași poveste, cocktail de pastile care mă țineau mai mult în pat, într-o stare de somnolență. Deoarece vizitele pe secție nu erau permise, discuțiile cu mama mea aveau loc printr-un geam cu gratii, ea fiind la parter, iar eu la etajul 1.

Mama începuse să meargă la o biserică evanghelică și se ruga mult pentru noi. Într-una dintre vizitele ei, mi-a zis ceva care m-a pus pe gânduri. Mi-a spus că urmez aceeași pași ca Pavel, fratele meu mai mic, și să nu cumva să ajung la pușcărie după detox. Era un gând urât. Nici în vizită nu mai voiam să văd pușcăria, darămite după gratii. Am iesit de la dezintoxicare după vreo 2 săptămâni și începusem un tratament cu naltrexonă, un tratament mai revoluționar ce acționa pe receptorii din creier, fără să-ți dea vreo stare. Avea și riscuri sau dezavantaje. Dacă trăgeai heroină peste tratament, riscai să faci atac cerebral, iar dacă întrerupeai tratamentul, nevoia de heroină revenea. Ceea ce s-a și întâmplat. După vreo lună am întrerupt tratamentul, iar a doua zi eram la marfă.

La începutul lui 2013, mama era tot mai insistentă cu biserica ei. Am acceptat să merg o dată, mă gândeam că le încercasem pe toate, deci ce rău îmi putea face?! Merg o dată și cu ocazia asta scap și de gura mamei. Așteptările erau mici. Merg acolo, stau cuminte într-o bancă, fără să înțeleg mare lucru din ce se va vorbi. Însă nu a fost deloc așa. M-a șocat bucuria și împlinirea pe care o arătau oamenii de acolo, ceva nu era ok, eu trebuia să arăt așa deoarece eu eram cel care se droga. Cum poate cineva să fie atât de împlinit, fără să consume ceva? Am mai mers de câteva ori la biserică, și nevoia de consum deja scădea, parcă nevoia interioară de ceva începea să se împlinească.

Un alt lucru care mi-a pus semne de întrebare a fost că, deși mesajul pastorului era diferit de fiecare dată, plecam întotdeauna cu un gând în minte, că Domnul Isus te salvează. Un mesaj ce nu îmi dădea liniște. Până într-o duminică dimineața. Stăteam singur în camera mea și am început să mă rog. Am vrut să mă rog la ISUS. Deși nu Îl cunoșteam decât din ce auzisem de la alții, L-am rugat să vină și în viața mea, și dacă e așa cum spuneau ceilalți, să mă elibereze și să preia controlul vieții mele. Trăisem 26 de ani după capul meu și eram dărâmat fizic, psihic și fără nici un rost și scop în viață.

Nu am povestit nimănui că m-am rugat, și în aceeași zi am mers la biserică. După o oră de închinare, liderul din față spune că vrea să ne rugăm pentru cei cu probleme de dependență, mi s-a părut foarte tare, deoarece drogații sunt de obicei marginalizați. Am început să mă rog și eu pentru toți pe care îi știam, și aveam atât de mulți prieteni dependenți. Plus familiile celor care nu mai sunt. Zeci de prieteni care au murit de la supradoză.

După ce am încheiat rugăciunea, pastorul întreabă: „E cineva în biserică aici care este dependent de droguri? Dacă vrea, să vină în față să ne rugăm pentru el.”. Am ieșit în față, m-a întrebat cum mă cheamă, după care mi-a spus:

„Andrei, asta e ziua în care ai primit mântuirea”. Era aceeași zi în care Îl primisem pe Domnul Isus în viața mea.

Mi se părea ceva fantastic, nimeni nu știuse de rugăciunea mea, era ceva total personal. După aceea, viața mea a căpătat sens, începusem să merg des la biserică și, deși presiunea de a mă droga încă era mare, aveam pentru prima oară speranța că se poate și fără.

Primisem împlinirea de care aveam nevoie. Parcă în viața mea se contura un scop. La scurt timp după aceea, am aflat despre un centru creștin de recuperare post cură — un loc în care puteam să mă întăresc și să cresc în putere. Puterea de a sta departe de un lucru pe care îl făcusem toată viața, care mă ținuse captiv mai bine de 10 ani. Deși primisem eliberarea de droguri în biserică, aveam nevoie de puterea de a rămâne liber. Pentru un an și jumătate, am stat la centrul Teen Challenge, timp de 3 luni am urmat programul, iar restul a fost o perioadă de internship, timp în care am învățat să fiu puternic în fața drogurilor.

Au fost momente în care mă spălam doar cu apă, deoarece nu aveam nici bani de șampon, dar eram fericit. Dumnezeu mă curățise de dependențe, mă spălase de toate păcatele, eram o ființă nouă.

A urmat outreach-ul, o zi în care am mers cu echipa pe stradă pentru a intra în dialog cu alți dependenți de droguri. A fost prima oară când am intrat din nou în contact vizual cu heroina, de la ultima doză. Am simțit un nod în gât și în stomac, însă faptul că puteam vorbi liber cu cei care se drogau și puteam să întind o mână (de ajutor de data asta) era incredibil. Dumnezeu pusese un scop în mine, un rost în viața mea, acela de a le spune oamenilor despre El, despre cât de bun e El.

La scurt timp am cunoscut-o pe cea care avea să îmi fie soție. Deși nu aveam nimic și intrasem în viața asta nouă de la zero, Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. Am făcut o nuntă frumoasă, la scurt timp după aceea am plecat împreună în misiune.

Am mers într-un oraș din România unde am lucrat cu copii musulmani din medii defavorizate. Despăducherea, alfabetizarea, ucenicizarea copiilor erau activitățile cu care ne ocupam zilnic. Deși nu ne eram plătiți decât pentru mâncare, bucuria de a-I sluji Lui Dumnezeu era uriașă. După un an de misiune, soția mea a rămas gravidă cu primul nostru băiat.

Luca avea să fie pentru noi o bucurie imensă și ne-a adus o înțelegere mult mai profundă a caracterului de Tată, al Lui Dumnezeu. Deși nu aveam studii superioare și nici măcar liceul nu-l terminasem, am primit propunerea de a lucra ca manager într-un restaurant, pentru un salariu foarte atractiv. Aici lucrez și în prezent.

Între timp, ambii mei frați s-au întors cu fața spre Dumnezeu și sunt eliberați de droguri. În 2019, număr 6 ani fără dependență și am o viață la care nu mai îndrăzneam să visez vreodată.

Trei frați, toți dependenți, eliberați și restaurați.

Al doilea băiat al meu urmează să se nască, am o viață minunată, presărată de încercări pe care le înfrunt cu ajutorul Celui care a fost alături de mine tot timpul, Isus Hristos. Nu aș putea exprima împlinirea și bucuria de a fi o persoană liberă. Și nu aș putea niciodată să spun că acestea ar fi putut fi posibile fără Dumnezeu. Povestea continuă…