Ecaterina

După ani de greutăți și suferințe – în sfârșit, liniște

Viața Ecaterinei nu a fost niciodată ușoară, încă de mică a trudit din greu la câmp, la secere, sapă sau oriunde era nevoie. Școala nu era importantă pentru părinții ei, iar Ecaterina a suportat multe lipsuri. Crescând, a sperat că își va întemeia o familie fericită, alături de un soț iubitor cu care își va crea un viitor, o casă a lor și o viață mai bună. Zadarnice speranțe, deoarece dintre toți bărbații, se pare că l-a ales pe cel mai gelos și posesiv. Nimic din ce făcea Ecaterina nu era bine, dacă zâmbea era o problemă, dacă saluta pe cineva, de asemenea, dacă la cules era prea în față, nu era în regulă, iar dacă era în urmă, era și mai rău. În mintea lui bolnavă, toate acestea aveau o însemnătate, o motivație ascunsă, un plan de-al ei pentru a-l înșela.

Încă din prima zi de căsnicie a început să o bată, uneori invocând anumite motive, alteori fără niciun motiv. Timp de 27 de ani a fost bătută zilnic, uneori de 2 ori pe zi, bătăi crunte în urma cărora a rămas fără dinți, o umbră de om care încerca să supraviețuiască. Multe nopți de-a lungul anilor le-a dormit afară, în câmp, ascunsă în lanurile de porumb sau grâu, tremurând de frica celui care trebuia să îi fie alături, să o iubească și să-i ofere protecție. De câteva ori a încercat să fugă, dar a fost găsită și adusă înapoi. După aproape 3 decenii, a reușit în sfârșit să „se elibereze” de călăul care îi făcuse viața un iad. După toate suferințele îndurate, nu își dorea decât să fie iubită, apreciată și să iubească la rândul ei pe cineva cu care să împartă bucuriile și durerile vieții.

În sfârșit, părea că soarta îi surâse — Ecaterina a întâlnit un profesor cu care a putut să trăiască în pace și dragoste, descoperind liniștea și speranța. Însă nu a fost să fie. După puțini ani petrecuți împreună, acesta a murit, Ecaterina rămânând din nou singură și fără puterea de a mai căuta o viață bună. Neavând nici casă, nici familie, ea a început să lucreze la o fermă pentru a-și câștiga pâinea de zi cu zi. Îi era tot mai greu, deoarece starea ei de sănătate începuse să se înrăutățească dramatic, până când într-o zi a căzut inconștientă, trezindu-se în cele din urmă la spital.

La externare, pentru că era imobilizată la pat și nu avea unde să meargă pentru a primi îngrijire, a fost trimisă la Dumbrava. Era în stare gravă, slăbită, nimeni nu putea ști dacă va mai trăi sau nu. Zilele treceau una după alta, și în urma tratamentului, a hranei consistente și a îngrijirii primite, a început să își revină.

Au trecut 8 ani de atunci, iar ea este în continuare la centrul din Dumbrava, ajutându-i pe ceilalți bolnavi, încercând să fie de folos. Ecaterina e recunoscătoare lui Dumnezeu pentru șansa oferită, pentru că și-a găsit într-un final liniștea, într-un loc în care ea e prețuită de cei din jur.