Elisabeta

Elisabeta, născută în Bacău și singură la părinți, nu a avut parte de o viață fericită alături de părinții ei. În frageda copilărie, cuvintele mamei: „ești foarte urâtă” sau „nu te doresc” i-au produs răni adânci, pe care nici acum, la 69 de ani nu le-a putut uita. Nici tatăl ei nu i-a oferit dragostea de care avea nevoie, cu toate că i-a spus mereu că o iubește și ține la ea, în timp ce faptele lui demonstrau cu totul altceva.

Când Elisabeta era încă tânără, tatăl ei a murit, mama a vândut casa și s-a recăsătorit. Elisabeta a plecat în Constanța, unde și-a găsit de lucru, nemaiavând nici un contact cu mama ei. A lucrat și în Italia timp de 4 ani, dar în perioada bătrâneții, o familie a primit-o la ferma lor, unde a avut locuință și mâncare, în schimbul cărora Elisabeta își petrecea timpul făcând diverse treburi necesare locului.

Elisabeta nu s-a căsătorit niciodată, pentru că nu a putut depăși faptul că propria mamă nu a putut-o iubi — cu atât mai puțin probabil credea că o va iubi un străin, așa „urâtă” cum se văzuse ea încă din copilărie. Nu a simțit niciodată dragoste din partea cuiva, dar timpul petrecut la fermă a făcut-o să-și uite necazurile. Ea se ocupa cu îngrijirea mielușeilor și a cățeilor, „parteneri care i-au rămas fideli și prin care a putut face față singurătății”.

În urma unui incident de la fermă, Elisabeta a încercat să-și pună capăt zilelor printr-o supradoză de medicamente. A fost internată la Spitalul de Psihiatrie, însă cum nu avea pe nimeni care să o îngrijească după externare, a fost trimisă la Tinca. Acum își trăiește bătrânețea în liniște, având un adăpost, mâncare și îngrijirea de care are nevoie.